La 12 ianuarie 1866, la Cernăuţi a încetat din viaţă Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.
După înfrângerea revoluţiei din Transilvania profesorul Aron Pumnul, ca şi alţi conducători români ardeleni, devenind duşmani ai maghiarilor, pentru a scăpa cu viaţă, au trebuit să fugă la fraţii lor de peste Carpaţi. Aron Pumnul a fost condamnat la moarte de autorităţile maghiare, iar locuinţa şi bunurile sale din Blaj au fost distruse.

La început a stat ascuns în satul său natal, Cuciulata, dar la venirea soldaţilor unguri în sat, a trebuit să fugă din calea acestora.
Ajuns la Bucureşti s-a cazat la un hotel, unde spre ghinionul său, era cazat şi un comisar maghiar care într-o noapte a vrut să-l ucidă, dar a scăpat ca prin minune de la moarte. În continuare, după ce a luat legătura la Bucureşti cu Nicolae Bălcescu şi I. Heliade Rădulescu (membri ai guvernului provizoriu), Aron Pumnul a fost numit comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat, dar la scurt timp după intrarea trupelor ţariste şi otomane în Moldova a fost nevoit să se refugieze în Bucovina, la fel ca şi alţi revoluţionari ardeleni de la 1848.
La Cernăuți Aron Pumnul a devenit unul dintre conducătorii mișcării de renaștere națională a românilor din Bucovina, continuând, în scris, lupta pentru drepturile românilor. A început imediat colaborarea la revista „Bucovina”.
Printre elevii lui s-a numărat Mihai Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – „La mormântul lui Arune Pumnul”. Aron Pumnul a alcătuit prima antologie de texte literare româneşti „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News