Primăria Răzvad face un nou apel către cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și respect față de comunitate, după apariția unor cazuri de abandonare necontrolată a deșeurilor pe raza comunei.
Autoritățile locale atrag atenția că astfel de gesturi afectează atât aspectul localității, cât și mediul înconjurător, iar menținerea curățeniei trebuie să fie un efort comun al administrației și al locuitorilor.
Reprezentanții primăriei îi îndeamnă pe cetățeni să respecte regulile de gospodărire și să contribuie activ la păstrarea unui mediu curat și civilizat.
Totodată, administrația locală avertizează că persoanele care abandonează deșeuri în locuri nepermise sau nu respectă normele de curățenie vor fi sancționate conform prevederilor legale și regulamentului de gospodărire comunală.
„Pentru o comună curată, suntem responsabili cu toții!”, este mesajul transmis de autoritățile din Răzvad, care fac apel la spirit civic și implicare din partea întregii comunități.

