Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, a transmis un mesaj ferm după ce a fost descoperită o situație de abandon al gunoiului menajer într-o zonă a localității.
Edilul spune că răbdarea administrației a ajuns la limită, în condițiile în care colectarea deșeurilor se face săptămânal, direct de la poartă.
„Am dat dovadă de multă înțelegere, poate prea multă. Nu mai pot tolera astfel de comportamente”, a transmis primarul, subliniind că astfel de fapte nu vor mai fi acceptate.



Persoana responsabilă a fost identificată, iar autoritățile au cerut recuperarea deșeurilor abandonate, avertizând că, în lipsa conformării, vor fi aplicate sancțiuni și amendă.
Situația a fost ulterior remediată, după ce zona a fost igienizată de către persoana în cauză, care și-a cerut scuze.
Primarul a apreciat reacția, dar a transmis că astfel de incidente nu trebuie să se mai repete și că regulile privind curățenia vor fi aplicate strict.
„Ne dorim o comună curată, dar asta înseamnă și responsabilitate din partea fiecăruia”, a precizat Emanuel Spătaru.
