Sunt în desfășurare lucrările de modernizare a târgului comunal din comuna Corbii Mari, mai exact, se asfaltează iar în scurt timp, urmează să se traseze și spațiile ce vor delimita activitatea fiecărui comerciant.
Proiectul a presupus și reabilitarea clădirii târgului, un spațiu pe care nu doar că l-au modernizat, ci l-au și dotat cu un grup sanitar. S-au realizat și rigolele necesare pentru a nu a avea probleme cu apa în exces.
Valoarea investiției este de aproximativ 1.200.000 lei, sumă susținută din buget local.
Orice INVESTIȚIE contează pentru o comună frumos dezvoltată și orice proiect care să vină în sprijinul micilor producători locali este valoros!
” Voi susține, de fiecare dată când va fi posibil, orice demers în acest sens!
Și dacă tot vorbim despre comunitate și despre cât este de important să îi susținem pe cei care cultivă produse chiar la noi acasă, am și o veste bună!Urmează să construim și o piață agroalimentară în comuna Corbii Mari. Proiectul este deja depus la CNI pentru a obține finanțare. În acest moment se află în lista sinteză.Piața va fi construită chiar în spatele târgului comunal.”, a transmis primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News