Un moment deosebit a marcat ședința festivă a Consiliului Județean Dâmbovița, organizată în cadrul „Zilelor Județului Dâmbovița 2026”. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, i-a înmânat fostului prim-ministru al României, Theodor Dumitru Stolojan, titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița”.





Distincția reprezintă o recunoaștere a contribuției importante pe care Theodor Stolojan a avut-o la dezvoltarea educației și a comunității dâmbovițene. Prin semnarea actului de înființare a Universității „Valahia” din Târgoviște, acesta și-a legat numele de unul dintre cele mai importante proiecte educaționale ale județului, contribuind la formarea a numeroase generații de specialiști.
„Dâmbovița își respectă valorile, își onorează oamenii de excepție și își exprimă recunoștința față de cei care au contribuit la dezvoltarea comunității”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
În cadrul ceremoniei au fost amintite și personalitățile care au primit anterior titlul de Cetățean de Onoare al Județului Dâmbovița: Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Leonardo Badea, Gheorghe Zamfir și Florin Georgescu.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița, sărbătoare care aduce în prim-plan valorile, tradițiile și personalitățile care au contribuit la dezvoltarea și prestigiul județului.

