Trei motive să citești “Cartea rasului și a uitării” :
1. Dacă vrei să afli mai multe despre comunism și impactul pe care l-a avut asupra existenței umane, atunci cartea lui Kundera este exact ce trebuie.
2. Romanul scris de Milan Kundera este plin de însemnări prețioase referitoare la oameni și la relațiile dintre ei.
3. Milan Kundera are un stil aparte, scrie profund, dar pe înțelesul tuturor, așa că sigur vei învață multe din volumul său.
De mai multe decenii, Milan Kundera este citit și îndrăgit de sute de mii sau chiar de milioane de cititori din toate colțurile lumii, fiind în același timp analizat și interpretat de un număr impresionant de critici literari și filozofi, devenind o adevărată revelație, cu un fel de a scrie pe care demult parcă aștepți să-l descoperi, și pe care, cu siguranță, nu vei înceta să îl exploatezi. Este acel tip de autor care îl aduce pe cititor în odaia sa cea mai intimă, pentru a expune metafore întemeiate ori pe o prezumție clară, ori pe simțul vieții prea ascuțit, prea realist, prea impregnabil. Cititorul este invitat politicos în spațiul lui, pe fotoliul comod din colțul camerei sale, unde să poată savura la cotele cele mai înalte performanța scriitoricească.
Milan Kundera (n. 1 aprilie 1929, Cehoslovacia – d. 11 iulie 2023 , Paris, Franța) a fost un romancier și eseist francez de origine cehă. A trăit în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981.
A studiat muzica, dar treptat s-a îndreptat spre scris și a început să predea literatura la Academia de Muzică și Arte Dramatice în Praga. La începutul carierei a intrat și a ieșit deseori din Partidul Comunist, iar în 1956 a fost reprimit și a rămas membru până în 1970.
Kundera a scris romane în cehă, dar din momentul în care s-a mutat definitiv în Franța, a început să scrie și în franceză. După mai multe romane politice, s-a întors spre filosofie, primul sau roman fiind “Insuportabila ușurătate a ființei”, publicat în 1984. Milan Kundera a devenit cunoscut în toată lumea, primind Premiul Ierusalim, The Austrian State Prize, Czech State Literature Prize și the Ovid Prize.
Iubitorilor de filosofie cu iz romantic, cuprinsă în paginile unui roman de beletristică, cu un stil aparte, profund, dar pe înțelesul tuturor le oferim astăzi câteva idei desprinse din gândirea marelui Milan Kundera și a lui scriere „Cartea râsului şi a uitării”, care face parte din categoria cărților ce tind spre infinit.
„Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și n-are cum s-o compare cu niște vieți anterioare, nici s-o corecteze în niște vieți ulterioare. (…) Nu există nici o posibilitate de a afla care hotărâre e mai bună, întrucât nu există nici un termen de comparație. Omul trăiește totul pe loc pentru întâia oară și fără nici un fel de pregătire, ca un actor care ar intra în scenă și ar juca, fără să fi repetat vreodată”, spune Milan Kundera în „Cartea râsului şi a uitării”
Cu alte cuvinte, avem o singură variantă și putem alege o singură cale, nu putem trăi două versiuni diferite ale vieții și apoi să le comparăm. Când nu avem ce compara, e greu să găsim sens în propria existență. Când nu putem evalua alternativele și consecințele, deciziile noastre de viață își pierd importanța și plutim prin viață, fără să știm dacă tot ce facem, tot ce spunem, tot ce trăim, are vreun rost. Neancorată de nimic, ființa umană e ușoară ca un fulg, reală doar pe jumătate.
“Cartea râsului și a uitării” este primul roman care i-a adus recunoaștere internațională lui Milan Kundera. Publicat în exil, în 1979, volumul tratează diferite aspecte ale existenței umane, în șapte narațiuni diferite, împărțite, la rândul lor, pe secțiuni.
Cartea începe cu relatări despre liderul partidului comunist Klement Gottwald, care susține un discurs de la un balcon din Piața Orașului Vechi din Praga, într-o zi rece de februarie 1948. La un moment dat, Vlado Clementis, care stătea lângă vorbitor, își ia pălăria de pe cap și i-o dă lui Gottwald. După ce Clementis a fost judecat ca trădător și executat în 1952, el a fost șters din pozele făcute în timpul discursului, însă căciula din blană a rămas în imagini.
Sunt personaje ce se caută, cu note autobiografice presărate pentru a accentua un soi de dramatism, cu întâmplări neobișnuite, cu obiecte adiacente – pe care unele personaje se luptă să le scoată la lumină, o lumină prea slabă însă (trecutului nu i se pot modifica setările).
Deși cartea conține nenumărate reflexii asupra unor teme fundamentale, adeseori discutate: limbajul, muzica, politica, poezia, jocul, relațiile de familie, sexualitatea privită ca o metaforă (pe această temă se construiesc numeroase situații atipice), acestea reprezintă doar fundalul întâmplărilor sau declanșatorul de neobișnuit. Pare ca și cum autorul a fost și el acolo cu personajele, trecând prin toate acele momente ale uitării (mai ales) și ale râsului sincer, sau nebunesc.
“Omul știe că nu poate cuprinde universul cu soarele și aștrii săi. Mult mai insuportabil i se pare însă faptul de a fi condamnat să rateze și celălalt infinit, cel foarte apropiat și la îndemâna lui.”
Deși cele șapte povești sunt independente una de alta, teme precum maleabilitatea memoriei, durerea răului, dezamăgirea provocată de relațiile umane, corupția politică și atracția noastră pentru ea sunt comune și dau unitate romanului. În timpul lecturii veți descoperi și elemente ale realismului magic: la un moment dat, adepții comuniști sunt atât de detașați de existența umană, încât ajung să leviteze.
Cele mai bune pasaje din carte descriu situația politica, dar printr-un amestec de fantastic și amărăciune și multe informații despre existență și oameni.
“Să îl consideri pe Diavol un partizan al Răului și pe Înger, un războinic lângă Dumnezeu, înseamnă să accepți demagogia îngerilor”, scrie Kundera. “Lucrurile sunt, desigur, mult mai complicate de atât. Dacă ar fi prea mult sens incontestabil în lume, omul ar fi prins sub greutatea sa. Daca lumea și-ar pierde sensurile, nici așa nu am putea trăi.”
Căci fiecare suferă la gândul că dispare, neauzit și nebăgat în seamă, într-un univers indiferent, și de aceea ține, cât mai e timp, să se transforme în universul propriilor sale cuvinte.
Ideea centrală a cărții ar fi că viața e trăită o singură dată și nu poate fi întemeiată pe regrete… și nici pe aspirații de împrumut (din familie, din cărțile pe care le citim, din filmele pe care le vedem, de la idolii mediatici pe care îi urmărim). Dacă nu putem trăi de două ori, pe ce ne vom întemeia regretele sau aspirațiile și cum vom putea sa evaluăm dacă am trăit cu sens ori nu?
E dureros să accepți că într-o bună măsură existența ta nu are nicio semnificație, că nu ești predestinat la nimic, că deciziile pe care le-ai luat tu le mai iau și le vor mai lua mulți alții. Că nu ești mai “breaz” în raport cu ceilalți și nici ei în raport cu tine. Că nu există o rețetă sigură pentru iubire împlinită și viață fericită.
Pare ca și cum însuși autorul a fost și el acolo, cu personajele, trecând prin toate acele momente ale uitării (mai ales) și ale râsului sincer, sau nebunesc.
Kundera ne arată în acest fel cum funcționează “uitarea” în sfera politică și istorică, însă cu cele 7 povestiri oarecum separate care apar în cele trei părți ale romanului, autorul nu se mulțumește la analiza uitării din această perspectivă istorică majoră, ci merge în viața de zi cu zi, arătându-ne cum funcționează uitarea (și uneori și “râsul” care derivă din uitare sau care complementează uitarea) în forme dintre cele mai variate și neașteptate.
Se strigă că vrem să făurim un viitor mai bun, dar nu-i adevărat. Viitorul nu-i altceva decât un gol indiferent, care nu interesează pe nimeni, în timp ce trecutul e plin de viață, chipul lui ne irită, ne revoltă, ne rănește, încât dorim să-l distrugem sau să-l revopsim. Ne zbatem să avem acces în laboratoarele în care se pot retușa fotografiile și rescrie biografiile și Istoria.
Vom umple nevinovăția cu forța care ne-a lipsit atâta vreme și niciodată nu vom mai fi singuri. (…) Vom alunga odihna și vom fugi de somn, vom lua-o înaintea zorilor și a primăverii, vom pregăti și zile și anotimpuri noi, cum se cuvine visurilor noastre.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
