„Un ceai la capătul lumii”, ca și alte romane ale catalanului Francesc Miralles – unele scrise în colaborare, cum este și cazul de față, coautoare fiind Angeles Donate -, invită la reflecție și introspecție, oferind cititorului o viziune asupra vieții, asupra valorii vieții, de o mare frumusețe și profunzime, prin exemplara ei generozitate.
Venerabilul Kosei-San, gardianul abisului, este un emoționant model de bunătate, înțelegere și solidaritate umană: își dedică ultimii ani de viață unui ideal nobil, acela de a salva sufletele rătăcite care, ajunse în pragul abisului, cred că singura soluție este sinuciderea.
Autorii reușesc să creeze un echilibru perfect al firelor narațiunii – istoria tristei vieți a lui Kosei-San, ale cărei împrejurări vitrege i-au impus să-și sacrifice iubirea, relatările captivantelor experiențe de salvare a multor ființe disperate, povestea de dragoste dintre Toni, protagonistul narator, și fermecătoarea și misterioasa Esmeralda, reflecții filozofice existențiale -, într-un stil cuceritor prin claritate, culoare și forță sugestivă. Pe scurt, o carte-lecție de viață, care emana speranță și lumină.” – Tudora Șandru Mehedinți
Romanul „Un ceai la capătul lumii”, semnat de Francesc Miralles și Ángeles Doñate, de profesie jurnalistă și scriitoare, implicată în numeroase proiecte sociale, explorează psihologia japonezilor, traumele și problemele vieții sociale prin intermediul câtorva povești surprinzătoare. Ambii scriitori sunt originari din Barcelona. Kosei-San, unul dintre personajele principale ale romanului, trăiește într-o cabană modestă și singuratică, pe marginea unei stânci din Munții Stâncoși. Japonezul Yukio Shige, cel care a inspirat personajul lui Francesc Miralles, a salvat aproximativ 700 de vieți de la o posibilă sinucidere de pe stâncile Tōjinbō.
Scriitorul spunea într-un interviu pentru blogul filme-cărți că inspirația îi vine întotdeauna de la oamenii reali. Asemenea lui Kosei-San, „gardianul abisului” încerca să-i împiedice pe sinucigași din a se arunca de pe stânci, invitându-i să discute despre problemele lor la o ceașcă de ceai, atunci când îi surprindea mergând domol, fără aparat de fotografiat sau ghid, spre marginea abisului. Posesor al unui secret care i-a permis să afle că existența oferă a doua și a treia șansă, prin această ceremonie bătrânul spera să găsească o cale de ieșire care să-i permită celui pierdut să se împace cu viața.
Toni, jurnalistul care trece printr-o perioadă dificilă datorită pierderii fratelui său, a cărui cenușă o poartă într-o urnă și pe care trebuie să o împrăștie într-un loc special, se regăsește la un moment dat din ce în ce mai izolat, obsedat de muncă și succes. Întâlnindu-l pe Kosei-San, nu numai că are șansa de a se salva pe sine, ci și de a încerca să-i ajute și pe alții să-și regândească viața atunci când sunt în impas. Bătrânul îi spune câteva povești, nu toate cu final fericit, în care ideea principală este aceeași: viața nu este simplă, însă, oricâte lovituri ai primi, există întotdeauna posibilitatea de a te redresa și că pentru a înțelege problemele altora, trebuie, mai întâi, să le înțelegi și rezolvi pe ale tale.
„Tot ce trăim ascunde o lecție, un mesaj sau un semn, așa cum îmi spusese maestrul. Fiecare descoperire este, la rândul ei, o pistă ce trebuie urmată.” (fragment)
Romanul este structurat în patruzeci și unu de capitole, cu titluri foarte atent alese (Templul cerului, Cântecul abisului, Micul muzeu al amintirilor, Dincolo de locul care nu-i în nici o parte) de cele mai multe ori destul de scurte, fiecare axat pe o valoare sau sentiment (compasiunea, voința, loialitatea, prietenia, responsabilitatea, singurătatea). Pe măsură ce poveștile avansează, Toni începe să își dea seama de un lucru extrem de important: până la întâlnirea cu Kosei-san, aproape că nu avut parte de nici un moment de introspecție. Și abia după ce o găsește pe Esmeralda, cea aflată mereu pe drum, care trăiește clipa cu doar un cort și un rucsac în spinare, realizează ce înseamnă, de fapt, bogăția.
„Naufragiat în locul acela absurd, dincolo de locul care nu-i în nicio parte, încetasem să mai fiu singur.” (fragment)
Cartea insistă destul de mult pe ideea de a avea un scop bine definit în viață, de a trăi în prezent, dar și pe efectele negative ale unei vieți trăite sub imperiul stresului și al urmăririi unor bunuri fără valoare spirituală, autorul mizând, prin intermediul personajelor sale, pe ideea de creare a unui sens al vieții. Acestea sunt abordările majorității cărților semnate de Francesc Miralles, iar romanul „Un ceai la capătul lumii” nu se abate de la această regulă.
„Am urcat aici într-o dimineață foarte devreme: voiam să văd răsăritul soarelui. Azi ai să te culci târziu de tot, dar bine ar fi să vezi unul altădată. E o experiență unică, mă face să mă gândesc la cuvintele lui John Lenon: «Când faci ceva nobil și frumos și pare că nimeni nu-și dă seama, nu te întrista. Fiindcă în fiecare dimineață soarele ne dăruiește un spectacol minunat, și cei mai mulți dintre noi dorm.»” (fragment)
„Un ceai la capătul lumii” este o poveste plină de sensibilitate și înțelepciune, care ne reamintește cât de prețioasă este viața.” – De lector a lector
Vă invităm, așadar, dragi cititori, să savurăm împreună „Un ceai la capătul lumii” la Secția Împrumut pentru Adulți „Mircea Horia Simionescu!” din cadrul Bibliotecii Județene Dâmbovița
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News
