Programul „Rabla pentru sobe” va demara în luna aprilie 2025, cu scopul de a sprijini locuitorii din zonele montane ale României să își înlocuiască sobe vechi cu modele eficiente din punct de vedere energetic. Acest program va contribui la reducerea presiunii asupra pădurilor și la îmbunătățirea calității aerului.
„Rabla pentru sobe înseamnă nu doar economii semnificative de lemn de foc și mai puține emisii poluante, dar și un confort mai mare în locuințele noastre. Sobe cu eficiență energetică ridicată reduc aproape la jumătate cantitatea de lemn necesară pe durata iernii și au emisii extrem de scăzute, ceea ce ne ajută să protejăm mediul”, a declarat ministrul Fechet.

Ce presupune programul?
Finanțare de până la 70% din cheltuielile de instalare a unei sobe eficiente energetic, cu o valoare maximă de 10.000 lei.
Buget total de 500 de milioane de lei pentru anul 2025.
Locuitorii din cele 27 de județe montane pot beneficia de acest program.
Etapele programului:
1.Înscrierea primăriilor din localitățile montane în aplicația AFM pentru a obține finanțare de până la 560.000 lei.
2. Înregistrarea persoanelor fizice care vor beneficia de sobe eficiente, în etapa a doua a programului.
Ministerul Mediului încurajează toți cei interesați să pregătească documentele necesare pentru a accesa aceste fonduri și să aștepte publicarea ghidului oficial în Monitorul Oficial.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News