Un accident rutier s-a produs luni după-amiază, 5 octombrie, pe Calea București din municipiul Târgoviște. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme.
Potrivit polițiștilor, accidentul a fost sesizat în jurul orei 17:22. Din primele verificări, un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism pe Calea București, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.



În urma impactului, șoferul de 44 de ani și doi pasageri aflați în cel de-al doilea autoturism au fost răniți. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
