Telefoanele mobile, în vizorul polițiștilor rutieri din Dâmbovița. Acțiune europeană pentru siguranța la volan
Polițiștii rutieri din Dâmbovița sunt, în perioada 5–11 octombrie, în teren pentru o amplă acțiune de prevenire a accidentelor provocate de neatenția la volan. Controalele se desfășoară în cadrul operațiunii europene „Focus On The Road”, organizată sub egida ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere din Europa.
În această perioadă, echipajele Biroului Rutier și ale structurilor rutiere din județ acționează pe principalele artere de circulație din Dâmbovița, urmărind în special comportamentele care pot distrage atenția conducătorilor auto.
În vizor sunt șoferii care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, fără dispozitive de tip handsfree, dar și cei care au alte preocupări care le reduc atenția și capacitatea de a reacționa rapid în situații periculoase.
Polițiștii atrag atenția că o clipă de neatenție poate avea consecințe grave. Telefonul mobil, mesajele, aplicațiile sau alte dispozitive electronice nu trebuie să distragă atenția de la drum.
Pentru prevenirea accidentelor, polițiștii recomandă șoferilor să adopte o conduită preventivă, să poarte centura de siguranță, să respecte viteza și distanța de siguranță și să evite orice activitate care le poate distrage atenția în timpul deplasării.
Mesajul campaniei este simplu: la volan, atenția trebuie să rămână pe drum.

