Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, o sesiune de informare dedicată asistenților maternali, precum și copiilor beneficiari ai acestui sistem.
În cadrul unui dialog interactiv, polițiștii au oferit informații referitoare la faptele de agresiune sexuală, fizică sau psihică, efectele negative ale consumului de droguri sau alte substanțe interzise, consecințele faptelor fiecărei persoane și tragerea la răspunderea penală.
Activitatea a fost realizată în colaborare cu reprezentanți de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane care au transmis informații pentru prevenirea traficului de persoane.
Urmărește observnews.ro și pe Google News