În spațiul public românesc revine tot mai des o idee seducătoare: aceea că un singur om ar putea rezolva rapid problemele complexe ale societății. Este o narațiune comodă, ușor de vândut și la fel de ușor de consumat. Dar este, în esență, o iluzie.
Democrația nu funcționează pe baza unor figuri providențiale, ci pe baza unor instituții stabile, a regulilor respectate și a responsabilității împărțite. Oricât de puternic sau carismatic ar fi un lider politic, el nu poate înlocui un stat funcțional.
În realitate, riscul nu este lipsa unui „om puternic”, ci tocmai concentrarea excesivă a așteptărilor într-o singură direcție. Istoria a arătat de nenumărate ori că atunci când totul se raportează la o singură persoană, instituțiile se fragilizează, iar decizia publică devine vulnerabilă.
Un stat sănătos nu se sprijină pe entuziasmul momentului, ci pe continuitate administrativă, pe echilibru între puteri și pe mecanisme de control reciproc. Acestea nu sunt elemente spectaculoase, dar sunt fundamentul oricărei democrații funcționale.
În același timp, responsabilitatea politică nu poate fi individualizată până la anularea rolului instituțiilor. Deciziile majore nu aparțin unei singure persoane, ci unui întreg mecanism administrativ și politic care trebuie să funcționeze coerent, indiferent de cine ocupă temporar pozițiile de conducere.
Există mereu tentația discursului simplificat: „dacă vine omul potrivit, lucrurile se rezolvă”. Este o abordare care ignoră realitatea administrativă și complexitatea guvernării. Problemele structurale nu au soluții personale, ci instituționale.
Într-o democrație matură, liderii vin și pleacă, dar instituțiile rămân. Tocmai de aceea, adevărata măsură a unui stat nu este cât de puternic pare un lider, ci cât de bine funcționează sistemul fără dependență de acesta.
În final, nu „salvatorii” construiesc state, ci regulile, echilibrul și consecvența. Restul este doar o iluzie politică temporară.
