Unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din istoria recentă a municipiului Târgoviște a intrat oficial în linie dreaptă. Administrația locală a semnat contractul pentru execuția unui parc fotovoltaic de mari dimensiuni, investiție care depășește 19 milioane de lei și care va fi realizată din fonduri europene.
Proiectul, intitulat „Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”, are o miză majoră: asigurarea a peste 95% din necesarul de energie electrică al orașului.
Noul parc fotovoltaic va fi construit pe o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați, în vecinătatea Complexul Turistic de Natație, și va deservi o gamă largă de consumatori publici.
Energia produsă va acoperi, în mare parte, consumul pentru:
școli, grădinițe și creșe
iluminatul public
instituții și servicii publice
obiective importante ale orașului, inclusiv Complexul Turistic de Natație
Valoarea totală a investiției este de 19.324.292 lei (cu TVA), iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene, în cadrul programelor dedicate dezvoltării capacităților de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum.
Importanța proiectului depășește însă componenta financiară. Prin această investiție, Târgoviște face un pas esențial către:reducerea dependenței de rețelele clasice de energie, scăderea costurilor la bugetul local, protejarea mediului prin utilizarea energiei verzi, creșterea sustenabilității serviciilor publice.
Practic, municipiul se apropie de statutul de oraș aproape independent energetic, un obiectiv ambițios care devine realitate prin această investiție strategică.
Semnarea contractului marchează începutul unei transformări importante, care ar putea deveni un model și pentru alte comunități din România.

