Consiliul Județean Dâmbovița a finalizat toate proiectele derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, înaintea termenului-limită de 31 august. Potrivit administrației județene, cele 12 proiecte contractate au fost finalizate și recepționate, valoarea totală a investițiilor depășind 166 de milioane de lei.
Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Consiliului Județean Dâmbovița de președintele Corneliu Ștefan, care a prezentat bilanțul programelor finanțate prin PNRR.
Investițiile au avut impact în 52 de localități și au vizat domenii importante pentru comunitate: sănătate, educație, transportul elevilor, digitalizare și servicii sociale.
Investiții în spitalele din județ
O parte importantă a fondurilor a fost direcționată către sistemul sanitar. La Spitalul Județean de Urgență Târgoviște au fost realizate lucrări și achiziții menite să reducă riscul de infecții nosocomiale. Proiectul a inclus modernizarea laboratorului de microbiologie, dotarea cu echipamente medicale și amenajarea unor spații pentru izolare.
Investiții de aproximativ 15 milioane de lei au fost realizate și la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săcueni, unde au fost modernizate Secția de Tratament Recuperatoriu și pavilionul administrativ.
Digitalizarea serviciilor medicale a reprezentat un alt obiectiv. Un proiect de aproximativ 4 milioane de lei va permite pacienților să beneficieze de programări online și acces mai rapid la rezultatele investigațiilor și la informațiile medicale.
63 de școli, dotate cu echipamente și mobilier
Educația a primit una dintre cele mai consistente finanțări. Aproximativ 65 de milioane de lei au fost investiți pentru dotarea a 63 de unități de învățământ din 52 de localități.
Școlile au primit mobilier, materiale didactice și echipamente IT, investiția urmând să contribuie la îmbunătățirea condițiilor în care învață elevii din județ.
Tot pentru elevi au fost cumpărate 31 de microbuze electrice, în cadrul unei investiții de aproximativ 36 de milioane de lei. Flota include 14 microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri și 17 microbuze de 8+1 locuri.
Biblioteci transformate în spații digitale
PNRR a finanțat și modernizarea bibliotecilor din județ. Patru biblioteci au fost modernizate, iar alte 37 au fost dotate cu echipamente și soluții digitale. Valoarea proiectului este de aproximativ 5,2 milioane de lei.
Potrivit conducerii Consiliului Județean, Dâmbovița s-a numărat printre primele județe din țară care au făcut demersurile pentru acest tip de investiție.
Un nou centru pentru adulții cu dizabilități
În domeniul protecției sociale, una dintre investițiile importante este Centrul de recuperare neuromotorie IRIS. Proiectul, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, a presupus construirea unui spațiu de 350 de metri pătrați destinat adulților cu dizabilități.
Centrul dispune de spații pentru kinetoterapie, fizioterapie și masaj, dar și de cabinete pentru consiliere.
Alte patru proiecte, cu o valoare cumulată de aproximativ 1,5 milioane de lei, au permis dotarea unor centre sociale din subordinea DGASPC Dâmbovița cu mijloace de transport, mobilier și tehnologii destinate facilitării accesului beneficiarilor.
Prin finalizarea tuturor celor 12 proiecte înainte de termen, Consiliul Județean Dâmbovița anunță o rată de implementare de 100% a portofoliului PNRR gestionat la nivelul instituției.

