Acțiune informativ-preventivă în trenurile de călători și în incinta Gării de Sud Târgoviște, desfășurată de către polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Feroviare.
Având în vedere debutul anului școlar, elevii au fost informați de polițiști cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le adopte pe timpul deplasării către și de la școală, fiind sfătuiți să manifeste un comportament civilizat.
De asemenea, polițiștii au discutat cu adolescenții despre consumul de substanțe cu efect psihoactiv, precum și despre efectele negative ale acestora.
În atenția polițiștilor s-au aflat și părinții, aceștia primind recomandări în ceea ce privește necesitatea de a păstra permanent legătura cu cadrele didactice şi de a se interesa despre situația şcolară a copiilor.
Urmărește observnews.ro și pe Google News