Când economia încetinește, oamenii nu citesc grafice și comunicate. Ei simt realitatea la cumpărături, când plătesc facturile sau când constată că salariul nu mai ajunge până la sfârșitul lunii. Iar dacă România a ajuns în recesiune, atunci orice discurs despre „stabilitate” își pierde din credibilitate.
Guvernarea nu se măsoară în promisiuni, ci în rezultate. Dacă măsurile de austeritate au fost prezentate drept soluția care urma să pună economia pe un drum sigur, atunci cetățenii au dreptul să întrebe unde sunt efectele promise. Pentru că, în final, oamenii judecă după ceea ce trăiesc, nu după ceea ce li se spune.
În orice democrație, puterea trebuie să își asume atât succesele, cât și eșecurile. Nu este suficient să invoci moștenirea grea sau contextul internațional atunci când indicatorii economici se deteriorează. Guvernul este ales pentru a găsi soluții, nu explicații.
Recesiunea nu are culoare politică. Ea înseamnă investiții amânate, afaceri care își reduc activitatea, locuri de muncă aflate sub presiune și familii obligate să facă tot mai multe compromisuri. Acesta este costul real al unei economii care încetinește.
Românii nu au nevoie de mai multe sloganuri. Au nevoie de politici economice care să inspire încredere, să stimuleze investițiile și să ofere perspective. Pentru că în economie, la fel ca în politică, încrederea se câștigă prin fapte, nu prin declarații.
