Un val de aer polar lovește toată țara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică , dar va persista și pe parcursul săptămânii viitoare.
Specialiștii prognozează maxime negative dar și primele nopti geroase cu minime care pot coborâ sub -10 grade.
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi cel mult 8…10 grade; cu cele mai scăzute valori în vest, centru, nord, dar și în zonele montane. Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni.
În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite.
Vântul va avea intensificãri în jumãtatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua sezația de rece.
Urmărește observnews.ro și pe Google News