Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște reprezintă România în aceste zile la Festivalul Internațional de Teatru Shakespeare de la Erevan, Armenia, participând atât în secțiunea dedicată spectacolelor, cât și în cea de conferințe și masterclass-uri.
Instituția târgovișteană este prezentă la eveniment prin spectacolul „Othello”, după celebra piesă a lui William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdian. Reprezentația este programată astăzi, de la ora locală 20:00, pe scena Teatrului „Stanislavski” din Erevan, în fața publicului armean și a participanților la festival.

Pe scenă vor urca actorii Liviu Cheloiu, Mircea Silaghi, Radu Câmpean, Ela Ionescu, Cătălina Romaneț, Lavinia Pele și Luca Horia Drăghici.
Teatrul Tony Bulandra este reprezentat și în cadrul programului profesional al festivalului de managerul instituției, Mihai Constantin Ranin, prezent la conferințe și masterclass-uri.
Participarea la un eveniment internațional dedicat operei shakespeariene oferă teatrului târgoviștean ocazia de a-și prezenta creațiile în fața unui public internațional și de a contribui la dialogul artistic dintre instituții și oameni de teatru din diferite țări.
Succes actorilor și întregii echipe a Teatrului Tony Bulandra! Târgoviștea este din nou prezentă pe o scenă internațională.

