Școala Gimnazială „Radu cel Mare” din Târgoviște va fi o unitate școlară ultramodernă, lucrările de reabilitare și eficientizare energetică sunt pe ultima sută de metri, în cadrul unui proiect de amploare în valoare de aproximativ 11.000.000 lei. Această investiție a fost realizată de Primăria Târgoviște și vizează îmbunătățirea condițiilor de învățare și confortul elevilor și cadrelor didactice.
Imobilul școlii a fost termoizolat, tâmplăria a fost schimbată, sistemul de încălzire a fost refăcut, iar sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice au fost instalate prin utilizarea surselor regenerabile de energie. De asemenea, sistemele de climatizare au fost modernizate, instalațiile de iluminat au fost actualizate, iar sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice a fost refăcut.
Într-o etapă ulterioară, în cadrul unei investiții separate, va fi amenajată și curtea școlii, inclusiv prin construirea unui teren de sport multifuncțional cu suprafață sintetică. De asemenea, toate clasele vor beneficia de dotări moderne constând în mobilier, materiale didactice sau echipamente digitale.
Această inițiativă reprezintă o investiție semnificativă în educația și viitorul copiilor din comunitatea locală. Cu peste 14.000.000 lei investiți de către Primăria Târgoviște în cea mai importantă unitate de învățământ din microraionul nr. 4, se subliniază importanța acordată educației și calității mediului școlar.
Aceste îmbunătățiri vor contribui la creșterea calității actului educațional și la asigurarea unui mediu propice pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. Astfel, comunitatea locală se bucură de modernizarea infrastructurii școlare și promovarea unui mediu educațional stimulant pentru generațiile viitoare.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News