Este de neînțeles insistența cu care România pare hotărâtă să se facă, de fiecare dată, de râsul lumii. Nu din ghinion. Nu dintr-un accident exotic. Ci dintr-o combinație toxică de improvizație, zgârcenie prost înțeleasă și lipsă cronică de profesionalism instituțional.
Faptul că președintele României ajunge blocat la Paris pentru că o aeronavă Spartan a Ministerului Apărării nu poate decola din cauza condițiilor meteo nu este o întâmplare. Este un eșec major de organizare. Un eșec care nu are nicio scuză într-o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.
Insistența de a transporta șeful statului cu un avion militar de transport tactic este o aiureală devenită politică de stat. Spartanul nu este avion prezidențial. Nu este gândit, echipat sau destinat unor astfel de misiuni. Nu discutăm despre confort sau mofturi, ci despre funcționalitate, siguranță și seriozitate. Despre capacitatea unui stat de a-și respecta propria funcție supremă.
Și mai grav este ceea ce se întâmplă în lipsa acestui artificiu devenit rutină. Statul român pare complet incapabil să reacționeze elementar. Președintele putea fi adus acasă fără zgomot, fără dramă, fără penibil. În cel mai rău caz, cu un zbor de linie. Discret. Rapid. Eficient. Așa procedează statele normale. Așa procedează statele care înțeleg că demnitatea funcției prezidențiale nu este negociabilă și nu se joacă la capitolul imagine.
Această poză forțată de modestie, această obsesie pentru „economii” ridicole, nu produce respect extern. Produce exact contrariul. În situații-limită, nu arată responsabilitate, ci precaritate. Nu arată seriozitate, ci lipsa totală a unui plan B. Nu arată modestie, ci un stat care se autosabotează în mod sistematic atunci când vine vorba de reprezentarea sa externă.
Faptul că o asemenea situație ajunge publică și este apoi justificată prin explicații jenante despre vreme și constrângeri tehnice este, în sine, un eșec instituțional. Un stat funcțional, civilizat și matur nu explică. Rezolvă. Rapid. Tăcut. Eficient.
În final, imaginea este una dureros de familiară: România ajunge să arate ca ruda săracă de la țară, pierdută și depășită de situație într-un context care cere profesionalism. Iar în politica internațională regula este simplă și nemiloasă: așa cum te prezinți, așa ești tratat.
