Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, continuă seria manifestărilor dedicate împlinirii a 160 de ani de la nașterea artistului gravor Gabriel Popescu, printr-o expoziție de grafică găzduită la Muzeul de Istorie din Târgoviște.
Expoziția, intitulată „Gabriel Popescu, între studii, comenzi și pasiunea pentru artă”, aduce în fața publicului lucrări intrate recent în patrimoniul muzeal, în urma unei donații realizate de istoricul de artă dr. Ioana Gabriela Beldiman, nepoata de fiu a artistului. Aceste piese sunt prezentate publicului pentru prima dată, având o valoare documentară și artistică deosebită.
Evenimentul are o semnificație suplimentară, în condițiile în care anul 2026 marchează și 10 ani de la redeschiderea Casei-Atelier „Gabriel Popescu” din comuna Vulcana-Pandele. Din acest motiv, expoziția va fi prezentată ulterior, într-o formulă restrânsă, și la atelierul artistului din Gura Vulcănii.
Lucrările expuse ilustrează multiple etape din creația artistului: perioada studiilor de la Paris (1894–1898), unde sunt prezentate schițe și studii după model viu, realizate în creion și cărbune, dar și creațiile dedicate vieții rurale din satul natal. Seria „Peisaje, scene și oameni din Vulcana” reprezintă cea mai amplă parte a expoziției, reunind gravuri, monotipuri și desene realizate în tehnici variate, cu teme inspirate din peisajul local și portrete de familie.
O secțiune importantă este dedicată activității sale în domeniul graficii aplicate, incluzând proiecte de timbre poștale realizate pentru inaugurarea Palatului Poștelor și Telegrafului din București, precum și machete de plachete, medalii și ordine militare. Unele dintre aceste lucrări, păstrate la scară reală, evidențiază talentul tehnic și precizia artistică a lui Gabriel Popescu.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii mai 2026 la Muzeul de Istorie din Târgoviște, urmând ca din luna iunie să fie mutată la Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana-Pandele.
Organizatorii îi invită pe vizitatori să descopere, prin această expoziție, universul artistic al unuia dintre cei mai importanți gravori români și să redescopere, prin artă, atmosfera unei epoci apuse.

