Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Târgoviște, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, iar analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organism.
Incidentul a avut loc în noaptea de 15 august, în jurul orei 00:25. Polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control autoturismul pe strada Gimnaziului din Târgoviște.
În urma testării cu aparatul din dotare au apărut indicii privind posibila prezență a unor substanțe psihoactive. Șoferul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru efectuarea analizelor de laborator.
Rezultatele buletinelor de analiză toxicologică au indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit, la data de 16 august, dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au dispus măsurile prevăzute de lege.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

