Sindicaliștii din cadrul Guvernului au lansat critici dure la adresa proiectului Legii bugetului de stat pe 2026, considerând că acesta reprezintă un „exercițiu de optimism contabil” care afectează direct populația. În comunicatul lor, aceștia susțin că bugetul actual nu rezolvă dezechilibrul fiscal, ci doar cosmetizează statistic cifrele, în timp ce consumul privat și veniturile reale ale românilor sunt puse sub presiune.
Potrivit sindicaliștilor, proiectul bugetar al Guvernului condus de Ilie-Gavril Bolojan ridică „serioase semne de întrebare privind realismul economic și responsabilitatea juridică a construcției bugetare”. Ei susțin că proiectul pornește de la ipoteze optimiste, cu un PIB nominal estimat la aproximativ 2.045 miliarde lei și o creștere economică reală de doar 1%, în timp ce veniturile bugetare sunt prognozate la 736,5 miliarde lei.
Probleme majore semnalate de sindicaliști:
Ajustarea fiscală cade disproporționat asupra populației, afectând salariile, pensiile, alocațiile și salariul minim;
Investițiile publice și fondurile europene sunt considerate insuficient garantate pentru creșterea economică promisă;
Cheltuielile cu dobânzile și datoria publică în creștere ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea bugetului;
„Sacrificiul este cerut aproape exclusiv populației, în timp ce facilitățile fiscale și excepțiile acordate altor sectoare rămân neatinse”, se arată în comunicat.
Sindicaliștii subliniază că, deși Guvernul mizează pe investiții și exporturi, condițiile actuale ale economiei – cu costuri ridicate la energie și dependență de fonduri europene – fac ca aceste proiecții să fie greu de realizat.
Concluzia lor este că bugetul propus riscă să devină „un buget al optimismului statistic și al austerității sociale”, construit pe ipoteze fragile, în timp ce românii vor suporta povara ajustărilor financiare.

