Administrația din Răcari anunță că, în urma ninsorilor abundente, echipele locale au intervenit timp de 12 ore, cu 10 utilaje în teren, pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Potrivit primarului Marius Florin Caravețeanu, la miezul nopții echipele erau deja mobilizate, iar intervențiile au continuat pe parcursul zilei de miercuri.
În prezent, circulația se desfășoară în condiții specifice sezonului rece, iar în unele zone carosabilul este „la negru”.

Primăria recunoaște că au existat nemulțumiri privind: îngustarea unor străzi,imposibilitatea circulației în paralel pe anumite tronsoane, întârzierea intervențiilor în unele cartiere.
Reprezentanții administrației locale subliniază însă că volumul mare de zăpadă a îngreunat considerabil activitatea și că intervențiile s-au făcut etapizat.
Primarul Marius Caravețeanu a transmis mulțumiri echipelor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Răcari, care au participat la acțiunea de deszăpezire.
„Ne facem treaba și mergem mai departe”, a transmis edilul, apreciind implicarea echipelor din teren în gestionarea unei ierni pe care mulți o așteptau de ani de zile.
Autoritățile locale anunță că intervențiile continuă și fac apel la cetățeni să manifeste răbdare și să evite blocarea căilor de acces pentru utilaje.

