Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște a fost gazda unui număr impresionant de vizitatori, în cadrul programului educațional „Școala Altfel/Săptămâna Verde”. Elevi din diverse localități ale județului Dâmbovița, dar și din afara acestuia, au participat la ateliere creative și activități educaționale menite să valorifice tradițiile românești și patrimoniul cultural.
Copiii au avut ocazia să se implice activ în ateliere adaptate vârstei și intereselor lor, printre care:modelarea și pictarea de căsuțe din lut;ornamentarea paginilor de manuscris folosind tehnici și instrumente medievale;confecționarea de semne de carte din lână;încondeierea ouălor tradiționale cu ceară naturală și condeie artizanale;realizarea de potcoave norocoase din semințe, inspirate din credințele populare.

Pentru a facilita accesul la aceste activități și elevilor din zonele rurale, echipa muzeului a organizat ateliere și în alte localități din județ. Astfel, la Școala Primară din Scheiu de Jos, a fost desfășurat proiectul „Învățăm să țesem”, parte a inițiativei „Muzeul vine la tine”, în cadrul căruia copiii au fost inițiați în meșteșugul tradițional al țesutului la gherghef.
Toate activitățile s-au adresat atât elevilor, cât și cadrelor didactice, creând un cadru de învățare non-formal, relaxat și interactiv. Atmosfera a fost una deosebită, în care copiii au avut ocazia să experimenteze, să învețe lucruri noi și să-și descopere talentele, iar profesorii să relaționeze altfel cu elevii, într-un spațiu prietenos și creativ.
Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” își reafirmă angajamentul de a susține educația prin cultură și de a aduce patrimoniul mai aproape de tânăra generație.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News