Un episod de violență a avut loc în comuna Uliești, unde un bărbat de 30 de ani este acuzat că a tras cu o pușcă de tip airsoft în direcția unui adolescent de 16 ani, după care l-ar fi agresat fizic. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 30 octombrie, iar suspectul a ajuns în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Potrivit polițiștilor, totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 22:45. Bărbatul ar fi folosit o armă de tip airsoft, trăgând în direcția minorului, după care ar fi trecut la agresiune fizică.
Faptele sale ar fi provocat și tulburarea ordinii și liniștii publice, creând o stare de temere în rândul persoanelor aflate în apropiere.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe 31 octombrie.
Ulterior, acesta a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Găești, care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Bărbatul este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

