Primăria Târgoviște a desfășurat o amplă acțiune de plantare în parteneriat cu elevii și cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Târgoviște.
Peste 1500 de arbori, flori și arbuști plantați în parcul de lângă Complexul Turistic de Natație și astfel s-a marcat Săptămâna Verde la Târgoviște.
„Mulțumesc celor peste 1000 de elevi târgovișteni, cadre didactice și părinți care au participat la această activitate!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan
Săptămâna verde este un program național, în acord cu prevederile raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administrației Prezidențiale, ale Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 și ale Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News