Guvernul condus de Marcel Ciolacu va avea 18 ministere, și nu 20 câte sunt în prezent. Ministerul Turismului și Sportului și Ministerul Antreprenoriatului vor fi transformate în Agenții.
Conform ultimelor discuții, PSD a reușit să păstreze mult râvnitul portofoliul de la Transporturi pentru inaugurarea și tăierea panglicilor în prag de alegeri generale.
De partea cealaltă liberalii au revendicat ministerul Dezvoltării de la UDMR, minister care se ocupă cu direcționarea banilor în teritoriu.
În ceea ce privește nominalizarea pe portofolii, negocierile în interiroul partidelor nu s-au încheiat. Social-democrații au decis în linii mari propunerile pe portofolii, în schimb la PNL situația este foarte fluidă.
Cele două formațiuni vor avea în cursul zilei de marți ședințe cu liderii din teritoriu pentru a decide titularii ministerelor.
Portofolii PSD
vicepremier Marian Neacșu
Transporturi-Sorin Grindeanu
Fonduri Europene – Adrian Câciu/ Dragoș Benea
Muncă- Marius Budăi
Sănătate -Alexandru Rafila
Apărare – Angel Tîlvăr
Digitalizare – Ivan Bogdan Gruia (deputat)
Agricultură – Florin Barbu (deputat)
Familie – Gabriela Firea
Economie – Radu Oprea
Justiție – independent
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News