Când economia încetinește, facturile cresc, taxele apasă, iar puterea de cumpărare scade, explicațiile politice nu mai țin loc de soluții.
Românii nu trăiesc în statistici. Trăiesc în magazine, la ghișee, în rate, în facturi și în salariile care trebuie să ajungă de la o lună la alta.
Iar aici este adevărata problemă.
PSD susține acum, cu voce tare, că „modelul Bolojan” a dus România într-o fundătură. Poate fi aceasta o formulare politică, dar întrebarea care rămâne este una mult mai serioasă: ce rezultate produce, în realitate, politica economică pe care o suportă populația?
Austeritatea poate fi prezentată drept disciplină bugetară. Taxele pot fi prezentate drept necesitate. Înghețarea sau reducerea unor cheltuieli poate fi justificată prin nevoia de echilibrare a finanțelor statului.
Dar există un moment în care toate aceste explicații trebuie judecate prin rezultatele lor.
Iar dacă prețul „redresării” este plătit în fiecare zi de milioane de români, dacă firmele își reduc activitatea, dacă oamenii cumpără mai puțin și dacă economia își pierde ritmul, atunci guvernarea trebuie să răspundă la o întrebare simplă: unde este creșterea promisă?
România nu poate fi guvernată la nesfârșit prin frică de deficit și prin mesaje despre cât de greu este. Un stat are obligația să își repare finanțele, dar are și obligația de a crea condițiile pentru dezvoltare.
Nu poți cere populației să consume mai puțin, să plătească mai mult și, în același timp, să te aștepți ca economia să accelereze.
Aici este contradicția pe care PSD o exploatează politic astăzi și pe care guvernarea trebuie să o lămurească economic.
Sigur, PSD nu poate pretinde că este complet în afara responsabilității pentru situația actuală. Partidul a făcut parte din guvernare, a susținut decizii și a participat la construcția politică ce a precedat actualul moment.
De aceea, nici discursul despre „noi v-am spus” nu este suficient.
Românii nu au nevoie de partide care își pasează vina. Au nevoie de un guvern care să spună clar unde suntem, cât costă ieșirea din această situație și când vor apărea rezultate.
Luca Niculescu are acum în față o miză uriașă. Dacă va cere sprijin politic, nu este suficient să promită stabilitate. Stabilitatea fără perspectivă de creștere riscă să devină doar o altă formă de stagnare.
Iar România nu își permite stagnarea.
Nu își permite nici populismul fiscal, nici austeritatea permanentă, nici politica făcută exclusiv pentru cifrele dintr-un tabel.
România are nevoie de investiții, de producție, de locuri de muncă, de infrastructură, de antreprenori care să poată respira și de oameni care să simtă că munca lor le oferă un trai mai bun.
Altfel, „redresarea” rămâne doar un cuvânt frumos într-un comunicat oficial.
PSD spune că nu mai susține „drumul Bolojan”. Foarte bine. Atunci trebuie să vină și cu drumul alternativ, nu doar cu harta greșelilor celuilalt.
Pentru că românii s-au săturat de explicații.
S-au săturat să li se spună că trebuie să strângă cureaua în timp ce statul continuă să fie greoi, risipitor și incapabil să își rezolve propriile probleme.
S-au săturat de promisiunea că sacrificiul de astăzi va produce prosperitatea de mâine.
România are nevoie de responsabilitate, dar responsabilitatea nu poate însemna doar facturi mai mari pentru cetățeni.
Dacă austeritatea este medicamentul, guvernul trebuie să demonstreze că nu devine boala.
Iar dacă PSD cere schimbarea direcției, trebuie să demonstreze că are o alternativă credibilă.
În acest moment, România nu are nevoie de încă o bătălie politică pentru cine are dreptate.
Are nevoie de răspunsuri.
Și, mai ales, de rezultate.
Pentru că românii nu votează prognoze. Își plătesc facturile cu bani reali.
