Între 12 și 21 iulie, România găzduiește Campionatul European de Baschet pentru Tineret (FIBA U20 EuroBasket 2024), competiție organizată de Federația Română de Baschet, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, precum și al autorităților locale și județene din Pitești/Mioveni/Argeș și al mai multor parteneri privați.
La Pitești Arena, Sala Sporturilor „Georgel Ziguli” (Trivale) și Sala Polivalentă din Mioveni se fac ultimele pregătiri pentru campionatul european de tineret care va aduna la start 21 de echipe naționale, printre care și România.
Accesul publicului la meciuri va fi gratuit, iar meciurile României vor fi transmise de Televiziunea Română. TVR va transmite, de asemenea, și semifinalele și finala competiției. Fanii care nu pot ajunge în tribunele Pitești Arena pot opta și pentru vizionarea partidelor pe internet, pe canalul de YouTube @FIBA.
Reprezentativa U20 a României se pregătește intens la Pitești Arena, sub comanda antrenorilor Tane Spasev (principal), Cezar Stănescu și Paula Nica.
Staff-ul tehnic (care îi mai include pe Mihai Căprărescu – preparator fizic și Mousa Ahmed – kinetoterapeut) va decide lista finală de 12 jucători cu 48 de ore înainte de startul competiției.
Naționala de tineret a României este repartizată în Grupa D a FIBA U20 EuroBasket 2024 – Pitești Division B, alături de Bulgaria, Estonia, Georgia și Albania. În această primă fază a competiției, tricolorii vor evolua la Pitești Arena, după următorul program:
12 iulie, ora 18:00 Estonia – România
13 iulie, ora 18:00 România – Georgia
14 iulie, ora 18:00 Albania – România
17 iulie, ora 18:00 România – Bulgaria
Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală, în timp ce următoarele clasate vor continua competiția cu meciurile de clasificare în partea inferioară a clasamentului.
Mult succes tricolorilor! Hai, România!
Foto: Federatia Romana de Baschet
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News