Și în acest an școlar, repetând experiența de anul trecut, Liceul de Arte ” Bălașa Doamna” organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița și al Complexului Muzeal Național „Curtea Domnească” expoziția „Picturalitatea literei și a numărului” în cadrul Muzeului de Artă din Târgoviște în perioada 18 ianuarie – 25 februarie 2024, după ce, cu ocazia zilei școlii, au fost expuse, în cadrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, lucrările relizate la Atelierul de specialitate – Pictură de Șevalet, de către elevii claselor a XI-a, respectiv a XII-a, de la specializarea Arte Plastice, efectuate pentru a rezolva temele de atelier, ce pun în valoare litere și cifre prin intermediul picturii.
Astfel, având posibilitatea să realizeze compoziții deschise sau închise, statice sau dinamice, cu un centru sau mai multe centre de interes, să folosească game simple sau complexe, un contrast sau mai multe contraste cromatice, urmărind evidențierea prin intermediul gamelor valorice a unor simboluri grafice pentru scrierea numerelor sau a unor semne grafice din scrierea segmentală a unei limbi, corespunzând unui fonem, au fost obținute compoziții picturale, efectuate pe suporturi diferite – hârtie sau pânză, cu dimensiunea 50/ 70 cm sau 100/ 70 cm – în funcție de nivelul la care au fost produse.
Profesor coordonator Harea Larisa – Tatiana.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEW
Urmărește observnews.ro și pe Google News