PSD ia în calcul un scenariu politic dur în relația cu premierul Ilie Bolojan, potrivit unor declarații făcute de secretarul general al partidului, Claudiu Manda.
Social-democrații urmează să organizeze luni, 20 aprilie, o consultare internă la care ar putea participa aproximativ 5.000 de membri, pentru a decide dacă mai susțin actuala formulă de guvernare.
În cazul în care votul va indica retragerea sprijinului politic pentru premier, PSD ar urma să solicite demisia lui Ilie Bolojan. Dacă acesta nu își depune mandatul în termen de 48–72 de ore, miniștrii social-democrați ar putea ieși din Guvern.
Potrivit scenariului discutat în interiorul partidului, această decizie ar putea duce la demisia în bloc a vicepremierului și a celor șase miniștri PSD.
Claudiu Manda a afirmat că, în opinia social-democraților, actuala formulă de guvernare nu mai poate continua în forma actuală, iar premierul ar trebui să își asume responsabilitatea politică în cazul în care nu mai există susținere în Coaliție.
Surse politice indică faptul că PSD nu exclude complet continuarea guvernării, însă cu o altă formulă politică și eventual cu o altă conducere a Executivului.
În acest moment, fără PSD, coaliția de guvernare nu ar mai avea majoritate parlamentară, ceea ce ar putea duce la o criză politică și instituțională.

