România a stat luni întregi în așteptarea unui Guvern. Și, după atâta timp, era de așteptat ca primul lucru prezentat românilor să fie un plan clar pentru țară.
Cum redresăm economia?
Cum protejăm puterea de cumpărare?
Ce facem cu taxele?
Cum susținem investițiile?
Cum păstrăm locurile de muncă?
Și, mai ales, până unde merge austeritatea?
Întrebări simple, dar esențiale.
În schimb, scena politică pare preocupată, înainte de toate, de împărțirea funcțiilor, a ministerelor și a influenței.
Românilor li se cere răbdare. Li se vorbește despre negocieri, echilibre politice și formule de guvernare. Dar oamenii nu plătesc facturile cu „echilibre politice” și nu își fac planurile de viață în funcție de negocierile dintre partide.
Au nevoie de răspunsuri.
Un Guvern nu ar trebui să înceapă cu întrebarea „cine primește ce?”, ci cu întrebarea „ce facem pentru România?”.
Premierul desemnat are acum obligația de a pune pe masă un program concret. Nu sloganuri. Nu atacuri politice. Nu promisiuni generale.
Un program cu măsuri, termene și responsabilități.
Pentru că România nu mai are nevoie de încă o rundă de negocieri politice prezentată drept soluție națională.
Are nevoie de direcție.
Dacă după patru luni și jumătate de blocaj politic rezultatul este doar o nouă împărțeală a puterii, atunci întrebarea devine inevitabilă:
Unde este programul pentru România?
Funcțiile se împart într-o zi. Nota de plată a deciziilor greșite o achită însă o țară întreagă.
