Primarul Daniel Cristian Stan a făcut o vizită de lucru la noul sediu pentru Serviciul de Taxe și Impozite, situat în microraionul 6, una dintre cele mai populate zone ale orașului. Acesta devine un punct modern și accesibil pentru toți locuitorii care doresc să își rezolve rapid obligațiile fiscale.

Locația este una centrală și ușor accesibilă, chiar lângă sediul Direcției de Asistență Socială, pe Bulevardul Unirii, nr. 26. Transformarea unui spațiu nefolosit într-un centru de servicii publice modern, dotat cu cele mai bune condiții, este o dovadă a angajamentului administrației locale de a aduce serviciile mai aproape de cetățeni.

Ce poți face aici?
–Încasarea taxelor și impozitelor
– Înregistrarea proprietăților
-Toate procedurile specifice Direcției Taxe și Impozite
Program: Luni – Vineri, între orele 08:00 și 16:00.
Cetățenii vor avea acum un acces mai rapid și mai confortabil la toate serviciile fiscale necesare, într-un spațiu modern, amenajat cu grijă pentru a răspunde cerințelor comunității. Astfel, primăria continuă să investească în infrastructura locală pentru a îmbunătăți viața de zi cu zi a locuitorilor orașului.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News