25 de „cupluri de aur” care în urmă cu 50 de ani, și-au jurat credință, respect și dragoste în fața ofițerului de stare civilă, ieri, au fost premiate de Primăria Târgoviște.

Primarul Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, Marcela Iordache, au oferit diplome, flori și cadouri cuplurilor.

„Mărturisesc că în mai bine de 9 ani de când conduc municipiul Târgoviște, am participat și am organizat multe evenimente, dar unul dintre cele mai emoționante este cel de astăzi și reprezintă o modalitate de a arăta prețuirea de care comunitatea locală târgovișteană, prin reprezentanți, prin noi, o are față de cei care au știut să treacă peste toate dificultățile vieții și să rămână împreună, lucru care nu se putea întâmpla dacă nu exista dragoste, respect reciproc și înțelegere. Sunt niște modele pentru întreaga comunitate și de aceea noi ne-am simțit onorați să-i avem pe acești oameni lângă noi. La mulți ani și să ne vedem și peste mulți ani! Sărbători cu bine, să vă bucurați de cei dragi și să fiți fericiți!”, a declarat Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News