Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a exprimat public susținerea față de medicii, asistenții medicali și întregul personal al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care au participat luni la greva de avertisment organizată la nivel național. Șeful administrației județene consideră că revendicările angajaților din sănătate sunt legitime și avertizează că măsurile care afectează salarizarea riscă să compromită eforturile depuse în ultimii ani pentru modernizarea sistemului medical.

În mesajul său, Corneliu Ștefan a subliniat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, instituție în subordinea căreia funcționează Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, este firesc să fie alături de cei care, zi de zi, au grijă de sănătatea dâmbovițenilor.
Acesta a amintit că, în ultimii cinci ani, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a trecut printr-un amplu proces de transformare, realizat cu ajutorul fondurilor atrase pentru modernizarea secțiilor, dotarea cu echipamente medicale de ultimă generație și îmbunătățirea condițiilor de tratament. În același timp, spune Corneliu Ștefan, una dintre cele mai dificile provocări a fost atragerea și păstrarea medicilor specialiști în județ.
„Nu vorbim despre privilegii, ci despre respect pentru oamenii care salvează vieți. Dacă ne dorim un sistem medical performant, trebuie să înțelegem că cea mai importantă investiție nu este doar în clădiri sau aparatură, ci în oameni”, a transmis președintele Consiliului Județean.
Liderul administrației județene atrage atenția că eventualele măsuri legislative care diminuează drepturile personalului medical riscă să îi descurajeze pe medicii care au ales să profeseze la Târgoviște și să afecteze serviciile medicale oferite pacienților.
În acest context, Corneliu Ștefan a lansat un apel public către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de apartenența politică, cerându-le să nu voteze legea salarizării și alte măsuri care ar afecta veniturile și condițiile de muncă ale personalului medical.
Totodată, președintele CJ Dâmbovița le-a mulțumit angajaților Spitalului Județean pentru responsabilitatea de care au dat dovadă în timpul grevei de avertisment, subliniind că urgențele și continuitatea actului medical au fost asigurate, iar pacienții au rămas pe primul loc.
Mesajul lui Corneliu Ștefan vine într-un moment în care nemulțumirile din sistemul sanitar sunt tot mai puternice la nivel național, iar sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor soluții, protestele ar putea continua. În Dâmbovița, administrația județeană își reafirmă angajamentul de a continua investițiile în infrastructura medicală și, mai ales, de a susține cadrele medicale care asigură funcționarea

