Poveștile copilăriei capătă un nou înțeles în era digitală. Prin campania „Basme cu tâlc digital”, Direcția Națională de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra riscurilor cu care copiii și adolescenții se pot confrunta online și explică, prin exemple ușor de înțeles, cum pot fi acestea recunoscute și evitate.
Un exemplu este basmul „Capra cu Trei Iezi”, care devine o lecție despre încredere, prudență și verificarea identității.
În poveste, lupul încearcă să-i păcălească pe iezi imitând vocea caprei. În prezent, tehnologia poate face această înșelătorie și mai convingătoare. Cu ajutorul inteligenței artificiale pot fi generate deepfake-uri vocale, care imită vocea unei persoane reale și pot fi folosite în tentative de fraudă.
Un astfel de atac este cunoscut sub numele de vishing (voice phishing). Victima poate fi determinată, prin presiune și manipulare, să ofere date personale, informații confidențiale, să autorizeze o plată sau să ia o decizie în grabă.
Lecția din „Capra cu Trei Iezi” rămâne însă extrem de actuală: nu este suficient să recunoști vocea cuiva pentru a fi sigur că vorbești cu persoana respectivă.
La fel cum iezii trebuiau să verifice un semnal cunoscut înainte de a deschide ușa, în mediul digital este important să existe o metodă suplimentară de verificare.
Nu luați decizii doar pentru că vocea apelantului pare familiară.
Verificați identitatea persoanei printr-o altă metodă de comunicare.
Fiți atenți atunci când vi se cer bani, parole, date personale sau informații confidențiale.
În familie poate fi stabilită o „parolă de familie”, cunoscută doar de membrii apropiați, pentru situațiile neobișnuite.
Nu acționați sub presiune. O solicitare urgentă și neobișnuită este un motiv în plus pentru verificare.
Poveștile se schimbă, dar lecțiile lor rămân. Într-o lume în care inteligența artificială poate imita inclusiv vocea unei persoane apropiate, cea mai importantă regulă de siguranță este simplă: verifică înainte să ai încredere.

