În acest weekend, Cinema Independența din Târgoviște aduce pe marele ecran o poveste plină de culoare, prietenie și magie: Casa de păpuși a lui Gabby
Gabby pleacă într-o excursie alături de bunica Gigi prin minunatul oraș Cat Francisco, dar aventura ei începe cu adevărat atunci când căsuța ei de păpuși ajunge pe mâinile Verei, o excentrică iubitoare de pisici. Astfel, Gabby trebuie să-și reunească prietenii din Gabby Cats și să pornească într-o aventură fantastică, plină de provocări și momente amuzante, pentru a-și salva casa de păpuși și a readuce magia în lumea ei.
Filmul este ideal pentru copii și întreaga familie, oferind o combinație de emoție, umor și curaj, care promite să încânte spectatorii de toate vârstele. Nu ratați întâlnirea cu Gabby și prietenii ei magici.

