Mesaj dur al Poliției pentru șoferii care cred că pot scăpa de controale cu ajutorul Waze: aplicația poate anunța prezența unui echipaj, dar nu anulează regulile de circulație și nici amenzile.
Polițiștii au reacționat ironic la mesajele și strategiile prin care unii șoferi încearcă să se ferească de oamenii legii.
„Vrei să-i «fentezi» pe colegii noștri? Nu ai nevoie de emoji-uri, avertizări sau strategii complicate. Trebuie doar să respecți regulile de circulație!”, transmite Poliția.
Iar mesajul devine și mai tranșant: „Cel mai bun mod de a evita amenda? Să nu-i dai motive să apară!”
Cu alte cuvinte, Waze-ul poate avertiza, dar nu este un „permis” pentru viteză, depășiri neregulamentare, telefon la volan sau alte abateri. Dacă șoferul încalcă legea, simpla dispariție a unui echipaj de pe trase nu înseamnă că a scăpat de consecințe.
„Waze-ul avertizează, însă numai regulile de circulație salvează!”, este concluzia Poliției.
Mesajul autorităților este cât se poate de clar: nu încerca să păcălești radarul, nu încerca să păcălești echipajul și, mai ales, nu transforma Waze-ul într-un instrument pentru a conduce după propriile reguli. Respectă legea și nu vei avea nevoie de nicio strategie ca să eviți amenda.

