Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au avut o săptămână intensă, cu sute de misiuni pentru salvarea și protejarea cetățenilor.
În perioada 31 august – 6 septembrie 2026, echipajele de intervenție au fost solicitate la 318 evenimente, dintre care:
28 de incendii, 22 dintre acestea fiind incendii de vegetație uscată;
18 evenimente rutiere;
35 de intervenții la alte situații de urgență, precum deblocări de uși, misiuni pirotehnice, asistență acordată persoanelor, salvarea animalelor sau asigurarea zonelor;
237 de cazuri medicale, care au reprezentat cea mai mare parte a intervențiilor.
Pe lângă misiunile operative, echipajele subunităților de intervenție au desfășurat 58 de acțiuni de recunoaștere și informare preventivă în localitățile aflate în raioanele lor de intervenție.
Pentru ca toate solicitările să poată fi gestionate în timp util, peste 140 de pompieri au fost zilnic la datorie, pregătiți să intervină pentru protejarea vieții, a bunurilor și a comunităților din județ.
Numărul mare de incendii de vegetație uscată rămâne un semnal de alarmă și subliniază importanța respectării regulilor privind utilizarea focului în aer liber.
ISU „Basarab I” Dâmbovița le recomandă cetățenilor să respecte măsurile de prevenire și să urmeze indicațiile autorităților în situații de urgență.
Informații utile despre comportamentul în caz de urgență pot fi găsite pe platforma națională Fiipregatit.ro, iar aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

