Polițiștii din Dâmbovița au avut o zi plină în lupta cu inconștiența de pe drumuri.
Un bărbat din județul Argeș a fost tras pe dreapta pe DC 125. Testarea cu etilotestul a indicat 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat – suficient pentru dosar penal.
Câteva ore mai târziu, la 19:30, o șoferiță de 55 de ani din Găești a fost depistată conducând pe strada Argeșului sub influența alcoolului. Testul a arătat o valoare uriașă: 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au deschis dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Minor fără permis, oprit în Tețcoiu
Nici tinerii nu lipsesc din statisticile negre. Polițiștii din Mătăsaru au surprins un tânăr de 17 ani la volan, pe DC 72, în localitatea Tețcoiu. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
S-a ales, la rândul său, cu dosar penal.
Polițiștii transmit un mesaj clar:Alcoolul și lipsa permisului nu au ce căuta la volan!
Riscul nu este doar penal, ci și unul care poate curma vieți.

