Polițiștii dâmbovițeni sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, au efectuat două percheziții domiciliare la domiciliul viceprimarului comunei Vlădeni, într-un dosar penal privind proxenetism. În centrul anchetei se află fiul acestuia, un tânăr de 23 de ani, reținut pentru 24 de ore.
Din investigații a rezultat că, în perioada martie – iulie 2025, bănuitul ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 24 de ani, în locații de tip hotelier din Ploiești, Buzău și Iași, obținând astfel foloase patrimoniale.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 10.250 lei, 150 euro, trei telefoane mobile și un pistol airsoft.
Cercetările continuă, iar tânărul urmează să fie prezentat magistraților pentru luarea unei măsuri preventive.
Precizare: Până la o decizie definitivă, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală.
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News