SABINA FATI – „OCOLUL MĂRII NEGRE ÎN 90 DE ZILE. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, Editura Humanitas, București, 2016
„Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, volum semnat de Sabina Fati, este o carte care se adresează, deopotrivă, analiştilor pe politică externă, istoricilor, oamenilor simpli interesaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, iubitorilor de jurnale de călătorie, chiar și gurmanzilor. Cu toţii vor găsi ceva pentru interesul sau pe gustul lor.
Jurnalista Sabina Fati şi-a lansat la Timişoara volumul „Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, în care îşi povesteşte călătoria, de una singură, în jurul Mării Negre, prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România. O carte excepţională, care îmbină eseul-reportaj cu analiza politică, istorică şi chiar antropologică.
Sabina Fati – fost corespondent la Radio Europa Liberă, Bucureşti, actual redactor-şef adjunct al cotidianului România Liberă, o jurnalistă cunoscută şi apreciată pentru analizele pe teme politice și diplomatice – nu este la primul volum pe care îl scrie în urma unei aventuri de acest gen. În 2014, a străbătut, tot de una singură, Drumul Mătăsii, adică în jur de 15.000 de kilometri. Drept dovadă că şi atunci a fost vorba despre o documentare riguroasă, despre o muncă foarte bine făcută e faptul că volumul pe care l-a scris la întoarcere, „Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15000 km, 2500 de ani de istorie”, apărut tot la Editura Humanitas, s-a bucurat de un mare succes la public. La fel de bine documentat este și volumul „Ocolul Mării Negre în 90 de zile”, unde munca jurnalistică de teren se îmbină cu analiza specialistului. Sabina Fati este şi un foarte bun analist pe politică externă şi, totodată, doctor în istorie.
Cartea Sabinei Fati este extrem de utilă, o carte-manual, cu o documentare impresionantă, care ar trebui inclusă în bibliografia studenţilor, a masteranzilor şi a doctoranzilor de la facultăţile de Ştiinţe Politice şi de Relaţii Internaţionale, deoarece aduce o însemnată, inedită şi valoroasă contribuţie a autoarei. Cartea este utilă şi ne-specialiştilor, tututor acelora care vor să ştie şi să înţeleagă ce se întâmplă în zona pe care a explorat-o Sabina Fati, o zonă dinspre care se răsfrâng şi asupra noastră veritabile riscuri la adresa securităţii naţionale.
Volumul Sabinei Fati va plăcea, cu siguranţă, şi celor care nu sunt foarte interesaţi de jocurile geopolitice, geostrategice, dar care iubesc jurnalele de călătorie. Pentru că vor găsi în această carte reportaje deosebite, Sabina făcând ocolul Mării Negre, traversând şapte ţări, cu autobuzul şi cu trenul, unde a discutat nu doar cu oficiali, ci şi cu oameni simpli. Dar umblatul acesta de una singură prin lumea largă, prin zone neprietenoase, chiar periculoase, a pus-o pe Sabina Fati, un om foarte fragil din punct de vedere fizic, în situaţii limită. Din fericire, s-a întors nevătămată din această călătorie, fără să fie marcată de evenimentele pe care le-a trăit şi cu dorinţa de a pleca într-o altă aventură jurnalistică, spre alte colţuri ale lumii.
Această carte mai vine cu o surpriză şi pentru gurmanzi, având un capitol în care Sabina Fati relatează ce a mâncat prin ţările pe unde a trecut: de la pizza, la mâncăruri tradiţionale şi la delicatese, de genul sarmale cu fistic, mâncare de trandafiri, dulciuri cu migdale „înecate” în siropuri aromate sau îngheţată cu praf din tulpină de orhidee sălbatică, fiecare dintre aceste delicatese având propria poveste.
„Să ne bucurăm de drumul pe care l-a bătut, ca să fim mai puțin ignoranți.” – Gabriel Liiceanu
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News