Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, o inițiativă care urmărește îmbunătățirea accesului în blocurile fără lift pentru persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și cetățenii cu mobilitate redusă.
Potrivit deputatei PSD Diana Tușa, una dintre inițiatoarele proiectului, în România există mii de oameni care sunt „prizonieri în propriile locuințe”, deoarece blocurile în care locuiesc nu sunt prevăzute cu lift, iar urcarea sau coborârea scărilor reprezintă o provocare zilnică.
Noua lege creează cadrul legal pentru instalarea de lifturi, rampe de acces și platforme elevatoare în clădirile de locuințe colective, urmând să fie acordată prioritate persoanelor vârstnice, familiilor care au în îngrijire copii cu dizabilități și celor cu mobilitate redusă.
Programul va fi finanțat din fonduri europene dedicate incluziunii și coeziunii sociale, iar inițiatorii estimează că acesta va contribui la creșterea calității vieții pentru milioane de români care locuiesc în blocuri construite fără astfel de facilități.
După votul favorabil din Camera Deputaților, legea urmează să fie transmisă spre promulgare Președintelui României, iar ulterior va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

