Deși temperaturile rămân ridicate, în județul Dâmbovița pot apărea în continuare episoade de instabilitate atmosferică accentuată, similare celor înregistrate recent, avertizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița.
Meteorologii și autoritățile atrag atenția că sunt posibile intensificări ale vântului, averse torențiale, descărcări electrice și grindină, fenomene care se pot manifesta brusc și cu intensitate ridicată.
Pentru siguranța populației, pompierii recomandă:
evitarea deplasărilor pe durata furtunilor, dacă nu sunt strict necesare;
evitarea adăpostirii sub copaci sau în apropierea stâlpilor și panourilor publicitare;
asigurarea obiectelor care pot fi luate de vânt;
urmărirea constantă a avertizărilor meteorologice.
Informațiile actualizate privind avertizările pot fi consultate pe platforma oficială meteoromania.ro
Autoritățile reamintesc că, în situații de urgență, cetățenii trebuie să apeleze numărul unic 112, iar echipajele de intervenție rămân în permanență la datorie pentru protejarea comunității.
„Fiți prudenți și luați din timp măsurile necesare pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei dragi!”, este mesajul transmis de salvatori.

