A fost inaugurat depozitul regional al Crucii Roșii Române în Târgoviște, marcând un moment semnificativ în istoria umanitară a țării. Președintele CJ Dâmbovița, prefectul județului și viceprimarul municipiului au participat la eveniment, subliniind importanța consolidării capacității de răspuns prompt și eficient la nevoile comunității.
Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia a declarat: ️Metaforic putem spune că Dâmbovița va fi inima care „va pompa” tot ce vor avea nevoie județele învecinate, în situații de criză.
Felicit echipa Crucii Roșii Române, în special pe colegii de la filiala Dâmbovița, pentru eforturile depuse în realizarea acestui proiect ambițios! Alegerea orașului Târgoviște ca centru regional este o dovadă a încrederii pe care o acordă comunității noastre și a potențialului comunității noastre de a deveni un punct de referință în acțiunile umanitare.”
Prin înființarea acestui depozit modern și bine echipat, Crucea Roșie își consolidează infrastructura logistică, asigurând astfel o intervenție mai rapidă și mai eficientă în caz de dezastre naturale sau crize umanitare. Timpul este esențial atunci când viețile oamenilor sunt în pericol, iar acest depozit va permite o distribuire rapidă a ajutoarelor de urgență acolo unde va fi nevoie de intervenție de specialitate.
Dar beneficiile acestui proiect depășesc cu mult aspectele logistice, prin crearea de noi locuri de muncă.
Și președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a transmis un mesaj:
„În județul Dâmbovița, a fost inaugurat un depozit zonal de materiale pentru situații de urgență.
Punctul logistic construit în județul nostru de către Crucea Roșie Română și Crucea Roșie Italiană va deservi județele Prahova, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Vâlcea și Olt, iar datorită acestuia va crește capacitatea de răspuns în cazul dezastrelor naturale, crizelor umanitare sau al altor situații neprevăzute. Cu resursele disponibile în apropiere, timpul necesar pentru a livra ajutoare în zonele afectate va fi semnificativ redus.
Pe de altă parte, faptul că în Dâmbovița s-a înființat acest depozit este și o recunoaștere a capacității organizatorice a filialei dâmbovițene de Crucea Roșie.
I-am asigurat pe toți cei prezenți că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, le voi sprijini toate acțiunile și activitățile viitoare, așa cum de altfel s-a întâmplat și până acum. Doar în ultimii 4 ani, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat Crucii Roșii Dâmbovița, pentru cheltuieli curente și ajutoare sociale, aproximativ 2,5 milioane de lei.
Mulțumim partenerilor noștri de la Crucea Roșie Italiană pentru sprijin și îi felicităm pe toți pentru ajutorul acordat celor aflați în dificultate.”, a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Mai multe detalii în cotidianul Observ NEWS
Urmărește observnews.ro și pe Google News