Un incendiu puternic a izbucnit ieri dimineață, în jurul orei 09:48, la o locuință din localitatea Văcărești, mobilizând mai multe echipaje de intervenție.
La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, alături de o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Titu.

La sosirea salvatorilor, flăcările cuprinseseră acoperișul casei și o anexă gospodărească, incendiul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și au acționat pentru lichidarea acestuia. Ulterior, intervenția s-a încheiat cu succes, iar autoritățile au anunțat că nu au fost înregistrate victime. Echipajele au rămas în zonă pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu.

