În noaptea de 24 mai, în jurul orei 02:23, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto din comuna Niculești, sat Movila.
La fața locului au acționat forțe importante din cadrul ISU Dâmbovița, cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, sprijinite de echipaje ale ISU București-Ilfov, care au intervenit cu încă două autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul construcției, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
După eforturi susținute, pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului, fiind acționat ulterior pentru îndepărtarea efectelor negative și asigurarea zonei.
În timpul intervenției, a fost identificată o persoană de sex feminin care a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând ulterior transportul la spital.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită.

