În orice afacere normală, dacă vinzi ieftin și cumperi scump câteva ore mai târziu, dai faliment. În România, însă, aceasta pare să fi devenit strategie de stat.
Ziua exportăm energie la prețuri mici, iar seara o importăm la prețuri de câteva ori mai mari. Diferența nu o suportă miniștrii, directorii sau cei care au promis investiții. O plătesc românii, prin facturi tot mai mari și prin taxe care acoperă incompetența unui sistem incapabil să gândească pe termen lung.
Ani la rând s-a vorbit despre independență energetică, modernizare și investiții. În realitate, România a rămas fără suficiente capacități de stocare, fără o strategie coerentă și cu o rețea care nu ține pasul cu producția de energie regenerabilă. În timp ce alte state au investit și au profitat de schimbările din piață, noi am rămas la stadiul de promisiuni și declarații.
Este revoltător ca o țară cu resurse importante de energie să ajungă în situația de a-și vinde ieftin producția și de a o răscumpăra, câteva ore mai târziu, la prețuri uriașe. Nu este doar un eșec economic, ci o dovadă clară a lipsei de viziune și a nepăsării cu care a fost tratat un domeniu strategic.
Românii au dreptul să întrebe cine răspunde pentru aceste pierderi. Cine își asumă anii pierduți și milioanele de euro care se evaporă din cauza deciziilor întârziate? Pentru că, până acum, singurii care plătesc sunt cetățenii.
O țară care își gestionează astfel energia nu pierd
