Angajații din administrația publică locală reclamă „discriminări inacceptabile”
Angajații din primăriile comunelor și orașelor din România vor declanșa o grevă de avertisment marți, 10 februarie, în intervalul 10.00 – 12.00, nemulțumiți de măsurile propuse de Guvern în cadrul reformei administrației publice locale.
Anunțul a fost făcut de Federația COLUMNA-SCOR, care avertizează că, în cazul adoptării proiectului de lege în forma actuală, va urma greva generală în administrația publică locală. Potrivit sindicaliștilor, protestul va avea loc simultan cu întâlnirea premierului și a membrilor Guvernului cu aproximativ 500 de primari, la Adunarea Generală a ACOR, organizată la Palatul Parlamentului.

Reprezentanții federației critică propunerile privind așa-numita „jumătate de funcționar public” și „grila de salarizare pentru comunitățile sărace”, pe care le consideră măsuri profund discriminatorii și neconstituționale. Aceștia susțin că aproximativ 51.000 de salariați din primăriile comunelor ar fi afectați de diminuarea salariilor și de reducerea capacității administrative.
Sindicaliștii cer reforma sistemului de finanțare a bugetelor locale, în conformitate cu Carta Europeană a Autonomiei Locale, prin mecanisme reale de egalizare a veniturilor, nu prin majorarea impozitelor locale și diminuarea cotelor din impozitul pe venit. Totodată, solicită invitarea de urgență la negocieri înainte de adoptarea oricărui act normativ.
Federația COLUMNA-SCOR îi cere premierului Ilie Bolojan promovarea noii Legi a salarizării, asumată prin PNRR, avertizând că România riscă să piardă între 280 și 700 de milioane de euro din fonduri europene dacă jalonul nu este îndeplinit până la 31 august 2026.
„România nu poate fi împărțită, prin lege, în comunități sărace și comunități prospere, cu drepturi diferite la servicii publice de calitate”, transmit sindicaliștii, care anunță că data grevei generale va fi stabilită imediat după eventuala adoptare a proiectului de lege de către Guvern.

